The Beatles

The Beatles a fost unul dintre grupurile a cărui muzică a fost cea mai influentă pentru Era Rock care a urmat. Grupul a fost alcătuit din John Lennon (vocal, chitară ritmică), Paul McCartney (vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo) și Ringo Starr (baterie). Inițial The Four Fabs au avut ca țintă generațiile de tineri rezultate de după al Doilea Război Mondial, în special în țările de limbă engleză, precum Regatul Unit, SUA, Canada și Australia, dar au devenit după anul lor cel mai glorios, 1964, iubiți și admirați de multiple generații. Judecând după multiple criterii, dintre care vânzările muzicale ocupă un loc însemnat, "The Beatles" este unul din cele mai faimoase și de succes grupuri în istoria muzicii rock, contorizând peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.În timp ce inițial au devenit faimoși pentru ceea ce unii au etichetat drept muzică pop, lucrările lor de mai târziu au realizat o combinație de laude atât din partea criticilor cât și din partea ascultătorilor inegalată în secolul XX. În cele din urmă, ei și-au dovedit nu doar talentul de muzicieni, au pășit granița spre cinematografie, și în particular, în cazul lui John Lennon este vorba de activism politic. În 2004 revista Rolling Stone clasa trupa The Beatles pe locul 1 pe lista celor 100 cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor. În conformitate cu aceeași revistă, muzica inovativă a trupei The Beatles și impactul cultural au ajutat la definirea anilor 1960.

The Beatles 1962 – 1966 (2023 Edition) - 2023-11-10T00:00:00.000000Z

The Beatles 1967 – 1970 (2023 Edition) - 2023-11-10T00:00:00.000000Z

Revolver (Super Deluxe) - 2022-10-28T00:00:00.000000Z

Get Back (Rooftop Performance) - 2022-01-28T00:00:00.000000Z

Let It Be (Super Deluxe) - 2021-10-15T00:00:00.000000Z

Similar Artists

Queen

Foreigner

Bruce Springsteen

Don Henley

Bon Jovi

Green Day

Nirvana

Paramore

Nickelback

Rage Against The Machine